Certificatul Energetic – Cum si de ce?

Obținerea Certificatul de Performanță Energetică pentru clădiri, deși un concept nou în România, este o practica uzuală in restul Europei. De altfel legislația este Europeana și a fost introdusă la noi în țară conform angajamentului statului Român de a se alinia cu legislația Europeană, asa cum prevăd normativele în vigoare.


La fel ca și în cazul certificatului energetic pentru aparatele electrocasnice, rolul Certificatului de Performanță Energetică pentru clădiri este de a informa asupra consumului energetic la care se poate aștepta utilizatorul, în condiții de folosire normale, precum și o metodă de comparație între imobile diferite.


Nota Energetică se calculează in funcție de 4 mari consumuri energetice: consumul energetic pentru încălzire, apă caldă menajeră, iluminat și ventilație mecanică. Consumul se calculează în KWh/mp/an și în funcție de nota energetică medie, a celor 4 componente, se calculează nota energetică totală.


Clasele Energetice sunt de la A la G și se obțin în funcție de nota energetică a imobilului.


Un apartament bine izolat cu centrală termică pe gaz proprie se încadrează în mod normal in clasa energetică B dar, în funcție de numărul de pereți exteriori, dacă este la primul sau la ultimul nivel, starea instalațiilor, a tencuielilor, apariția igrasiei sau alți factori, se poate încadra și în clasa energetică C sau D.

Obținerea clasei energetice A este destul de rară și în mod normal se poate obține doar în cazul apartamentelor sau caselor gândite cu scopul acesta.


Deși momentan clasa energetică în care se încadrează un apartament sau o casă poate să pară neimportant, în unele state din Europa, unde legea este introdusă de mai mult timp, impozitele locale pentru clădiri se calculează în funcție de clasa energetică sau există scutiri de impozit pentru cei care isi reduc consumul energetic prin investitii in acest scop.


În România cumpărarea unui apartament sau a unei case, prin credit bancar sau prin programul prima casă, obligă cumpărătorul să achiziționeze un imobil situat cel putin in clasa energetica C, deoarece un imobil situat într-o clasă energetică inferioară presupune investiții de reabilitare și costuri energetice ridicate.

 

Cautari recente : certificat energetic cluj,  auditor energetic cluj, certificat energetic cluj pret, certificate energetice cluj, certificate energetice cluj pret, certificat energetic inchiriere, certificat energetic casa, certificat energetic receptie, certificat energetic cumparare, certificat energetic vanzare, informatii certificat energetic.